CAPITOLUL 9

Despre aceea că, după ce copiii învaţă bine pe de rost amintitele cărţi catehetice despre credinţa creştină şi, pe lângă ele, psalmii lui David, şi deprind şi învaţă desăvârşit toate cele mai sus pomenite, atunci evlavioşii lor părinţii vin şi-i preiau din mâinile învăţătorilor. Dar mai înainte ca ei să-i preia, fiecare învăţător, în şcoala lui, îşi dăscăleşte elevii şi le dă poveţe.

S-a spus până acum aici, în primul rând, că este de datoria fiecărui om care vine pe lume[67] să aibă desăvârşită evlavie faţă de Dumnezeu şi virtute. Iar în al doilea rând, că pe acestea nu le putem dobândi, aşa cum trebuie, mai uşor prin alt mijloc decât prin buna creştere şi îndrumare, date de părinţi evlavioşi şi de dascăli vrednici. Şi în al treilea rând, în ce fel îşi atinge ţelul această bună creştere şi îndrumare dată de amintiţii părinţi şi învăţători copiilor lor. Acum însă urmează să se arate şi următorul lucru: după ce copiii unor părinţi atât de buni au fost struniţi (pe cât e cu putinţă mai bine) de învăţători şi au deprins evlavia şi purtările alese, vin evlavioşii şi vrednicii lor părinţi să-i preia, precum se cuvine, din mâinile acestor sfinţi învăţători şi, apoi, să-i pună să înveţe fie ştiinţa elenică, fie alte meserii şi ştiinţe, Dar mai înainte ca ei să-i preia, fiecare învăţător, ca unul ce este vrednic şi evlavios, trebuie să predice, să poruncească şi să-i povăţuiască pe elevii lui despre cele pe care trebuie să le păzească fiecare creştin ortodox.

Aşadar, după ce se întrunesc la şcoală atât părinţii, cât şi copiii lor, dacă este cumva duminică, învăţătorul loveşte de trei ori clopotul şi monitorul, după ce-i face o metanie, aprinde toate luminile din şcoală, lămpile de la sfintele icoane, candelele şi marele candelabru. Apoi loveşte iarăşi clopotul şi, îndată, toţi copiii, ca odrasle şi fii ai luminii, îmbracă amintitele cămăşi albe. Şi stau apoi drepţi, fiecare la locul lui, cu rânduiala cuvenită, privind doar în jos. Iar în vreme ce monitorul împarte tuturor lumini aprinse şi cădelniţează sfintele icoane şi pe toţi cei de faţă, învăţătorul (dacă este cumva monah) îmbracă straiul lui îngeresc (cum s-a arătat) şi se aşează la catedra didascalică cu evlavia cuvenită. Şi după aceea loveşte iarăşi clopotul şi, îndată, cei doi copii desemnaţi cântă în slava lui Dumnezeu melodios şi dulce, potrivit regulii şi fără grabă, împreună cu toţi colegii lor de cor, pe rând, amintitele stihiri voioase de Paşte (+)*, adică „Paşte sfânt nouă astăzi ni s-a arătat ş.c.” împreună cu slava, monitorul dând tonul, apoi marea doxologie, în mod plagal. Şi o dată cu începerea cântării, după ce învăţătorul se închină mai întâi la sfintele icoane şi se aşează iarăşi la catedra lui, vin apoi toţi dragii lui elevi, pe rând, doi câte doi. Şi făcând câte trei închinăciuni până jos, sărută mai întâi cu evlavie sfintele icoane, apoi vin şi la învăţător ca să-i dea ultima îmbrăţişare. Şi făcându-i metanie până jos, ei îi sărută pieptul în partea dreaptă şi în partea stângă şi mâinile, iar el capetele. Şi ţinând crucea, îi înseamnă o dată cu semnul crucii pe fiecare dintre ei, atingându-i mai întâi pe frunte şi pe piept, apoi pe partea dreaptă şi pe cea stângă, zicând şi „Domnul să te păzească, Domnul să te ocrotească, Domnul să te binecuvânteze, copile al lui Cristos!”. Şi acela care a dat cel dintâi ultima îmbrăţişare învăţătorului, stă în picioare în partea dreaptă a acestuia. Apoi, venind şi ceilalţi, se opresc şi stau înşiraţi cu bună rânduială şi evlavie, dându-şi fiecare dintre ei unul altuia şi îmbrăţişarea întru Cristos şi, totodată, ca nişte fraţi întru Cristos, îşi sărută unul altuia mâna dreaptă.

[67] Ioan 1, 9

Previous Page / First / Next

Cf. The Virtue of a King - Deacon Agapetus to Justinian (Romanian translation)
The Virtue of a King - by Manuel II Palaeologus

Learned Freeware