Grigore din Moldova, Pedagogie Creştinească

Page 26

CAPITOLUL 8

Despre aceea că, după ce ajung copilaşii în a doua vârstă, când se numesc copii, ei sunt munciţi de lăcomia şi neînfrânarea pântecelui. Din care pricină, învăţătorii cei buni, luând măsurile de prevedere, îi învaţă leacul acestora, adică înfrânarea şi postul, ca nu cumva din pricina neînfrânării pântecelui, să cadă în desfrânare.

 

Învăţătorii evlavioşi şi vrednici ştiind bine despre copilaşi că, în a doua lor vârstă, când se numesc copii, sunt munciţi de lăcomie şi neînfrânarea pântecelui şi temându-se ca nu cumva, înfrânţi de ele, să cadă mai târziu şi în patimile trupeşti care se trag din aşa ceva şi să-şi piardă astfel răsplata ostenelii lor, iau măsuri de prevedere, ca nişte înţelepţi întru cele dumnezeieşti ce sunt, şi le prescriu copiilor leacurile împotriva acestor rele, adică cele patru posturi mari de peste an şi cele din zilele de miercuri şi vineri, legiuite şi poruncite Bisericii lui Iisus Cristos de sfinţii Apostoli şi de ceilalţi sfinţi Părinţi. Şi le spun limpede că, în aceste sfinte zile dăruitoare de tot harul dumnezeiesc, nu avem dezlegare nici pentru carne, nici pentru unt, nici pentru brânză, nici pentru ouă. Ba chiar, miercurile şi vinerile şi în posturile mari, nici pentru peşte, nici pentru untură, nici pentru vin. Şi cel care cu de la sine putere le încalcă (afară de acela care este într-adevăr bolnav şi nu poate să postească) cade sub blestemele amintiţilor Părinţi, căci omul şi din pricina neînfrânării pântecelui şi lăcomiei este abătut către felurite patimi ruşinoase şi pervertirea minţii[62] şi nu propăşeşte nici sufleteşte, nici trupeşte, ci, ca un om cu inima împietrită, obraznic şi dispreţuitor faţă de poruncile şi canoanele sfinţilor Apostoli şi ale sfintelor sinoade, până la urmă, pentru trufia lui, este părăsit de Dumnezeu, Făcătorul lui ![63] Şi drept plată pentru puturoasa lui osteneală, moşteneşte chinul cel veşnic, necontenita plângere şi scrâşnire a dinţilor ş.c. [64].

Din care cauză, aceşti  învăţători care ţin, ca fii ai Bisericii ortodoxe răsăritene a lui Cristos, la tot binele şi mântuirea sufletului şi trupului elevilor lor, de care şi ei vor da seamă[65], îi îndeamnă pe elevii lor şi-i deprind cu atât de mântuitoarele şi dumnezeieşti taine: mărturisirea, maslul şi împărtăşania cu preasfântul trup şi sânge al Mântuitorului Cristos. Şi, numai ce vine fie postul Paştelui, fie cel al Naşterii lui Cristos, fie cel al Adormirii Maicii Domnului, fie cel al Sfinţilor Apostoli, şi îndată, în prima săptămână a fiecărui post, fiecare învăţător îl pofteşte la şcoală pe părintele duhovnicesc. Şi mai întâi el însuşi, apoi, pe rând, toţi elevii lui îşi mărturisesc, cu smerenie, păcatele, fără să ascundă nimic, nici gândul cel rău, nici, mai cu seamă, cuvântul şi fapta rea.

Apoi îi poftesc pe preoţii lui Dumnezeu (iarăşi la şcoală) şi săvârşesc ei şi taina maslului, cu care sunt unşi, spre sănătatea atât a sufletului, cât şi a trupului, şi <învăţătorul> şi toţi copiii, cu amintita rânduială şi evlavie, împărţind lumini la început preoţilor şi tuturor elevilor lui. Şi după ce s-a făcut aceasta, <învăţătorul> îi dă cinstire în chip politicos şi duhovnicului şi preoţilor şi-i dăruieşte după cuviinţă. Şi astfel, cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, în următoarea sâmbătă, ori duminică, ori chiar în altă zi, se împărtăşesc şi cu preasfântul trup şi sânge al Mântuitorului tuturor Iisus Cristos, spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci. Acelaşi lucru îl fac (în afară de maslu) şi la sfârşitul postului. Aşadar, de câte două ori în fiecare sfânt post mare, ceea ce înseamnă de opt ori şi câte patru masluri pe an. La fel trebuie să facă şi în săptămâna Înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, la 14 ale lunii septembrie, spre sfinţirea atât a sufletului, cât şi a trupului. Ori, dacă doresc, însă fără maslu, încă şi la toate praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului şi la pomenirile Marilor Sfinţi, căci nu greşesc prin aceasta, ci, ca lucrători şi paznici ai Dumnezeieştii Evanghelii şi ale sfintelor canoane ale Apostolilor şi ale celorlalţi sfinţi vor să fie lăudaţi. Însă cu evlavie, şi cu stăpânirea de sine care se cuvine, şi cu conştiinţa curată. Căci, potrivit marelui Teodor Studitul şi altor Părinţi ai Bisericii, cu cât mai des se face părtaş cineva, cu conştiinţa curată, neprihănitelor lui Cristos taine, cu atât mai apropiat prieten al lui Cristos devine[66].

 

[62] Romani 1, 28         [63] Tobit 4, 13; Psalmii 17, 18; 30, 23; 88, 10; 118, 21; Pildele 3, 34; Amos 8, 7; Isaia 1, 25         [64] Matei, 8, 12; 13, 42.50         [65] Evrei 13, 17         [66] P.G. 99, 1668-1669

Previous Page / First / Next

Cf.  The Virtue of a King - Deacon Agapetus to Justinian (Romanian translation)
The Virtue of a King - by Manuel II Palaeologus

Reference address : https://www.ellopos.net/elpenor/greek-texts/fathers/pedagogie-crestineasca.asp?pg=26