Gregory of Moldova, PEDAGOGIE CREŞTINEASCĂ

Aşadar, după ce s-a încheiat mica pedagogie, învăţătorii evlavioşi şi vrednici care ţin la propăşirea sufletului şi trupului unor copii ca aceştia, începători şi neînvăţaţi, nu-i pun de îndată la Octoih ori la Psaltire (cărţi în limba elinească, foarte grele şi foarte greu de înţeles), ci la cărţile de obşte şi simple. Adică, mai întâi, la Învăţătura creştinească, carte trebuincioasă tuturor creştinilor, făcută din întrebări şi răspunsuri; care este foarte folositoare, căci îl învaţă pe fiecare cum să creadă corect şi cum să se poarte corect în societate. Apoi, când vor fi terminat cu aceasta, îi pun la preafrumoasa şi pentru suflet prea folositoarea Sinopsă cu întrebări şi răspunsuri a Vechii şi Noii Istorii sfinte, precum şi la sinopsa din aceeaşi carte a Sfintei Cateheze a preaînţeleptului şi preaînvăţatului în teologie Platon, arhiepiscopul Moscovei şi învăţătorul preacreştinului Pavel[36], celui care este chiar împăratul ei; care carte, într-adevăr, este un duhovnicesc şi nepreţuit tezaur, un rai şi o scară pe care poate fiecare om să urce către contemplarea într-adevăr cerească a singurei credinţe adevărate şi a evlaviei către Dumnezeu şi a virtuţii, cu care fiecare este dator.

Prin urmare, aceste două cărţulii, adică Învăţătura creştinească[37] şi Sinopsa Istoriei Sfinte şi Sinopsa Catehezei lui Platon[38], trebuie, treptat, să le înveţe pe dinafară amintiţii copii, ca să le ţină minte şi să se deprindă când învăţătorii îi examinează cu de amănuntul ori îi întreabă despre credinţa cea adevărată. De aceea şi trebuie ca învăţătorii să-i examineze în fiecare zi, la ora nouă, prin întrebări şi răspunsuri şi să-i exerseze în acestea, ca să ştie să dea răspuns oricărui om care cere să înveţe despre adevărata credinţă creştină[39]. În aceste cărţi trebuie să se cufunde copiii doi sau trei ani, până ce şi le însuşesc bine şi le cunosc atât de bine pe dinafară, încât să nu le mai uite toată viaţa lor (+)*

Apoi, după ce s-au antrenat îndeajuns cu aceste cărţi, şi le-au terminat, să-i pună învăţătorii cei buni la sfinţii psalmi ai lui David, ca să-i înveţe pe toţi şi (dacă se poate) să şi-i însuşească pe dinafară. Şi cu aceştia, iarăşi, să se antreneze îndeajuns, până ce li se va sătura ochiul şi li se va struni bine limba, aşa încât să poată citi liber orice carte vor lua în mâinile lor.

[36] Piotr Gheorghevici Levşin (1737-1812), în călugărie (1758) Platon, membru al Sfântului Sinod (1768), episcop de Tver (1770-1775), arhiepiscop, apoi mitropolit al Moscovei ca Platon al II-lea (1775-1812). Foarte cultivat, profund cunoscător al teologiei creştine, dar şi al culturii clasice greco-latine. Desemnat de împărăteasă profesor de religie al ţareviciului Pavel Petrovici (1754-1801), viitorul ţar Pavel I (1796-1801), fiul ţarului Petru al III-lea (1762) şi al Caterinei a II-a (1762-1796), a trăit multă vreme la Curtea imperială din Sankt-Petersburg. A făcut mult pentru reorganizarea şi dezvoltarea Bisericii ruse şi a învăţământului bisericesc. A avut relaţii cu Voltaire care l-a admirat. Bogată activitate de scriitor şi orator bisericesc. Operele sale complete sunt cuprinse în 20 de volume (1779-1807). Între ele, un foarte mare număr de predici, multe lucrări de cateheză, istorie sacră, istorie bisericească – a scris prima istorie de factură modernă a Bisericii ruse – şi polemică religioasă cu celelalte confensiuni creştine. Teolog ortodox de mare prestigiu în epocă, operele sale au fost traduse în numeroase limbi, între care şi greaca. Cf. Wolfgang Heller, Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon, VII, Verlag Traugott Bautz, 1994, 727-730 (www.bautz.de/bbkl).

[37] Potrivit părinţilor de la mănăstirea Panaghia Chrysopodaritissa, este vorba de una din numeroasele cărţi catehetice intitulate Διδασκαλία Χριστιανικὴ care au fost tipărite şi retipărite în secolele XVII-XVIII, foarte probabil de cea editată la Veneţia, în 1796, în tipografia lui Nikolaos Glykis, cf. Christianiki Paidagogia, Atena, 2005, p. 220.

[38] Potrivit părinţilor de la mănăstirea Panaghia Chrysopodaritissa, este vorba de traducerea grecească, datorată lui Adamantios Korais, a cărţii mitropolitului Platon, apărută sub titlul Σύνοψις τῆς Ἱερᾶς Ἱστορίας καὶ τῆς Κατηχήσεως, apărută la Veneţia, în 1783. Traducerea este de fapt, într-o oarecare măsură, o prelucrare şi a fost făcută după versiunea germană a lucrării lui Platon. Cf. Christianiki Paidagogia, Atena, 2005, p. 224-226.

* (+) Iar ca să stârnească învăţătorii zelul copiilor şi să facă să crească ambiţia din sufletul lor, atunci când îi întreabă despre cele tratate în cărţile citate, e bine ca pe acei copii care sunt bine pregătiţi şi gata să răspundă oricând să-i laude, să le dea întâietate faţă de ceilalţi şi, din când în când, să-i dăruiască cu cruciuliţe sau poame sau altele asemenea. Iar pe aceia care nu-şi ştiu bine lecţiile, să-i probozească, pentru ca ei să se ruşineze şi, de ruşine, să se străduiască să înveţe şi să fie gata mereu să răspundă.

Grigore din Moldova, Pedagogie Creştinească

Learned Freeware