48. Să fii, preacucernice împărat, temut de supuşi, pentru puterea ta, dar şi
iubit, pentru facerile tale de bine. Nu dispreţui teama de frica iubirii, nici
iubirea de dragul temerii, ci, fără dispreţ faţă de bândeţe, fii fără blândeţe
faţă de lucrurile de dispreţ vrednice.
49. Legile impuse supuşilor tăi prin cuvinte, să dovedeşti că le-ai respectat
mai înainte prin fapte, pentru ca vorbele propovăduirii să fie întărite de
bunătatea vieţuirii. Căci stăpânirea ta vrednică de laudă se va dovedi, numai
dacă vorbele se vor potrivi faptelor şi faptele vorbelor.
50. Iubeşte-i mai mult, preaînseninate împărate, pe aceia care se roagă să fie
de tine dăruiţi decât pe cei care se zoresc să te dăruiască. Căci acestora din
urmă le rămâi tu datornic, pe când cei dintâi ţi-l vor face ţie datornic pe
Dumnezeu, care socoteşte că Lui i-au fost dăruite cele dăruite lor şi cu bună
răsplată răsplăteşte iubirea de Dumnezeu şi de oameni din care fapta ta
izvorăşte.
51. Menirea soarelui este să lumineze cu razele lui toată făptura, menirea
împăratului să-i miluiască pe cei nevoiaşi, dar împăratul evlavios este mai
luminos decât soarele, căci soarele se lasă moştenit de noapte, dar împăratul nu
se lasă copleşit de năvala relelor fapte, ci luminează cu lumina adevărului
ascunzişurile nedreptăţii.