41. Cu aceeaşi măsură să judeci lucrurile fie că e vorba de prieteni, fie că e
vorba de duşmani, fără să-i părtineşti pe binevoitori din pricina bunăvoinţei şi
fără să-i prigoneşti pe duşmani din pricina urii, căci este la fel de nepotrivit
să-i dai dreptate celui nedrept, chiar dacă-ţi este prieten, şi să-l
nedreptăţeşti pe cel drept, chiar dacă-ţi este duşman. Răul e unul şi acelaşi în
ambele împrejurări, chiar dacă ele sunt cu totul diferite.
42. Trebuie să asculte cu luare aminte judecătorii, căci e greu de descoperit
unde se ascunde dreptatea şi uşor scapă ea de cei care nu o vânează cu sârg.
Dacă nu vor ţine însă seama de iscusinţa vobitorilor, nici nu se vor încrede în
verosimilitatea cuvântărilor, ci se vor cufunda în adâncul cugetărilor, atunci
vor scoate la lumină ceea ce caută şi vor evita o îndoită greşeală: nici ei nu
vor trăda binele, nici altora nu le vor îngădui s-o facă.
43. Izbânzi, câte stele pe cer, de vei dobândi, bunătatea lui Dumnezeu niciodată
nu o vei birui. Oricâte i-ar dărui dintru ale sale cineva lui Dumnezeu, ale Lui
dintru ale Lui îi dăruieşte. După cum nimeni nu poate să sară peste umbra lui,
care-i mai iute decât cel mai iute de picior sub soare, tot aşa, oamenii nu pot
întrece, cu toate facerile lor de bine, a lui Dumnezeu neîntrecută bunătate.