37. Cel care mărita putere a dobândit să imite, cât îi stă în putinţă, pe Acela
care puterea i-a dăruit. Căci el poartă întrucâtva chipul lui Dumnezeu, Cel mai
presus de toate, şi de la El a căpătat stăpânirea peste toate, şi îl va imita pe
Dumnezeu mai cu seamă dacă va socoti că nimic nu este mai vrednic de preţuire
decât milostivirea.
38. Mai presus de aur şi de pietre preţioase, să ne agonisim comoara facerii de
bine, care şi în lumea aceasta ne umple de bucurie, dându-ne speranţa fericirii
veşnice, şi în lumea cealaltă ne desfată cu dulceaţa fericirii sperate. Iar cele
ce ne înconjoară acum, neînsemnând nimic pentru noi, să nu ne încânte.
39. Ai grijă să-i răsplăteşti cu daruri cât mai strălucite pe cei ce-ţi
înfăptuiesc cu bunăvoinţă poruncile. În felul acesta, vei face să crească zelul
celor buni, iar pe cei netrebnici îi vei învăţa să se dezveţe de răutate. Căci
a-i răsplăti deopotrivă pe cei care nu lucrează pe potrivă e o mare nedreptate.
40. Preavrednică de cinstire între toate este împărăţia. Dar ea este aşa mai
ales când acela căruia i s-a încredinţat această putere nu cade în înfumurare,
ci caută să arate îndurare, când se fereşte de neomenie ca de sălbăticie şi
vădeşte dumnezeiască omenie.